Marea evadare: **”Clasica București – Constanța” întră în campania „ProSport – ProMișcare”

Marea evadare: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-o vreme în care sportul e definit tot mai mult de bani, pariuri și concepte de genul „câștig cu orice preț”, ProSport încearcă să schimbe ideea de competiție. De fapt, încearcă să o readucă la scopul ei primar: mișcare pentru sănătate.

Dacă era o reclamă agresivă, ar fi sunat cam așa: „Te-ai săturat de stat în fața televizorului? Ți s-a luat de pedala de accelerație de la mașină? Vrei să vezi care-ți sunt limitele? Vino alături de noi, în cursa ciclistă București – Constanța!”.

Numai că nu e nimic agresiv în campania „ProSport – ProMișcare”. Din contră, totul e relaxat, calm și deschis. În pluton intră cine vrea, rămâne cine poate.

Au plecat patru, au ajuns doi

Pe 28-29 aprilie, ProSport și jurnalistul Lucian Mândruță îi invită pe amatorii de curse pe două roți la o plimbare cu bicicleta până la mare: 280 de kilometri parcurși în două zile, cu o oprire de o noapte la Amara. „La prima cursă, în urmă cu cinci ani, am plecat vreo patru și am ajuns doi la Constanța, eu și un bucureștean pe nume Cristi. Nici nu mai știu exact cum îl cheamă, sper să citească și să vină din nou! A fost un efort cumplit pentru mine, pentru că, deși sunt biciclist vechi, nu sportiv, doar amator, chiar trândăvisem în iarna aceea. Dar am ajuns până la capăt, și datorită unei biciclete de mare fiță, carbon și alte alea, care m-a dus ca vântul și ca gâfâitul, până la vaporașul de la intrarea în
Constanța!”, povestește Lucian Mândruță, inițiatorul cursei ajunse acum la a cincea ediție.

Doar 150 de locuri disponibile

Se poate înscrie orice posesor de bicicletă, indiferent de vârstă, în limita celor 150 de locuri rezervate pentru cursa de anul acesta. Nu se dau premii, nici măcar un tricou galben, dar fiecare biciclist va beneficia de puncte de alimentare pe traseu, asistență tehnică pentru biciclete, transportul retur în București, echipaj de poliție și ambulanță pe traseu.

„ProSport cu bicicleta la mare” este un eveniment cicloturistic organizat de ziarul ProSport alături de Asociația Bate Șaua să Priceapă Iapa si Echipa PR.

Pentru detalii și înscrieri, accesați pagina www.cubicicletalamare.ro

Ultimele noutăți despre ProSport cu bicicleta la mare pot fi aflate și de pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/cubicicletalamare

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…